Calendar

 
 

Invitație

EcochallengeECOTOP Oradea vă invită să participaţi la Concursul interşcolar ECOCHALLENGE, pe teme de protecţia mediului, ediţia a XIV-a. Concursul se adresează elevilor de gimnaziu – clasele V – VIII – ai şcolilor din Oradea şi judeţul Bihor.
Concursul se va desfăşura în data de 25.04.2015, cu începere de la ora 9.00 , locul de plecare fiind capătul liniei de autobuz din Băile 1 Mai. Înscrierile participanţilor se pot face începând cu data de 30martie, între orele 15.00 – 19.00, la numarul de telefon 0746/345590 sau pe email: ecotop.rdslink.ro. Regulamentul si bibliografia se pot consulta pe pagina web a organizaţiei: www.ecotoporadea.ro
Termenul limită de înscriere este 18.04.2013 . Numărul de echipaje este limitat, primele 20 de echipaje înscrise participând la concurs. Persoană de contact: Dobai Bogdan– 0746/345590

Descarcă invitația aici: invitatie-ecochallenge-2015.pdf

Descarcă regulamentul aici: regulament-ecochallenge-2015.pdf

Regulament

  1. Ecochallenge este un concurs pe echipe, pe teme de protecţia mediului.
  2. La concurs poate participa orice elev din clasele V-VIII, din şcolile din Oradea sau judeţul Bihor.
  3. Echipajele vor fi alcătuite din 4 elevi şi un însoţitor.
  4. Cei patru elevi vor fi aleşi de un profesor coordonator, care va avea în vedere cunoştinţele dobândite pe baza bibliografiei şi condiţia fizică a fiecărui elev.
  5. Însoţitorul trebuie să aibă 18 ani împliniţi până la data desfăşurării concursului. Acesta nu poate fi profesor de geografie sau biologie sau student la o specializare aferentă vreuneia din aceste două obiecte de studiu.
  6. Concursul va avea loc în data de 25.04.2015, cu începere de la ora 9.00.
  7. Elevii vor parcurge un traseu stabilit de către organizatori, pe parcursul căruia se află mai multe puncte de control unde echipajele vor efectua diferite probe.
  8. Fiecare echipaj va parcurge traseul şi va soluţiona probele individual.
  9. Pe întreaga durată a concursului singurul dintre participanţi care poate să posede telefon mobil va fi însoţitorul major. Restul participanţilor nu vor avea voie să posede telefon mobil, pager, cd-player sau mp3-player sau orice alt obiect de comunicare.
  10. Dacă oricare din obiectele menţionate mai sus vor fi găsite la vreunul din participanţi echipajul va fi penalizat.
  11. Juriul care va alcătui punctajele va fi format din 3 persoane independente, desemnate de organizatori.
  12. Participanţii trebuie să aibă la ei: pelerină de ploaie, un bidon cu apă, mâncare, hârtie, instrument de scris.
  13. Fiecare echipaj va trebui să aibă un nume desemnat dinainte, un blazon şi va trebui să compună o poezie sau un cântec care să-l reprezinte.
  14. Prima probă va fi prezentarea echipajului (prezentarea blazonului şi a poeziei / cântecului legat de acesta).
  15. Pornirea echipajelor se va face în funcţie de punctajul primit la prezentarea primei probe.
  16. Pornirea pe traseu a fiecărui echipaj va fi decalată cu 5 minute.
  17. Înscrierile la concurs se pot face până în data de 18 aprilie, zilnic între orele 15.00 – 19.00 la următorele date de contact:
    • tel/fax: 0359/425590 respectiv 0359/425590
    • Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
    • Persoana de contact: Dobai Bogdan: 0746/345590

Bibliografie

  1. Cartea Verde a Judeţului Bihor (Arii Naturale Protejate), 1997
  2. Atlas Botanic
  3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ecosistem

Înapoi sus