Calendar

 
 

Ce este de fapt Miniecotopul?

Departamentul de copii al ECOTOPului a luat ființă în anul 1998, în urma unui proiect de educație de mediu derulat de voluntarii organizației în mai multe școli din Oradea.
După 12 ani de pauză, în vara acestui an voluntarii din organizație au hotărât să reînființăm departamentul Miniecotop, care să servească drept pepinieră de membri pentru organizație – de fapt ideea aceasta a stat la baza înființării departamentului în 1998.


Am pornit la drum în 11 octombrie cu un grup mic dar entuziast, sperăm ca pe parcurs să ni se alăture tot mai mulți copii.

  • Grupa de vârstă?
    7-11 ani, pentru început. Dacă vor fi doritori cu vârsta până la 14 ani, putem face două grupe de vârstă.
  • Unde se vor derula activitățile?
    În Centrul de Tineret aflat în pasajul Vulturul Negru, dar mai ales în aer liber.
  • Cine se va ocupa de copii?
    Voluntari ai organizației, elevi și studenți, coordonați de un animator de tineret cu experiență în domeniul educației nonformale.
  • Ce vom face?
    Activități de educație ecologică în arii protejate, excursii în jude și tabere în Centrul de Resurse ”Casa Craiului” de la Damiș, jocuri și concursuri.

Vă așteptăm cu drag!

 

 

Înapoi sus