Calendar

 

Ultimele Noutăți

ECOTURA 2017

ECOTURA 2017

Drumețiile și camping-ul sunt pasiunea ta? Atunci, strânge gașca de prieteni și haideți la...

Ecochallenge 2017 - Rezultate

Ecochallenge 2017 - Rezultate

Deja tradiţionalul concurs pe teme de educaţie ecologică şi protecţia mediului destinat elevilor...

Ecochallenge 2017

Ecochallenge 2017

INVITAŢIE ECOTOP Oradea in parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor vă invită să...

ECOTURA 2016

ECOTURA 2016

Esti licean, scoala a inceput, dar tu deja te plictisesti? Vino cu noi pe Valea Misidului intr-o...

  • ECOTURA 2017

    ECOTURA 2017

  • Ecochallenge 2017 - Rezultate

    Ecochallenge 2017 - Rezultate

  • Ecochallenge 2017

    Ecochallenge 2017

  • ECOTURA 2016

    ECOTURA 2016

 

Săcueni – Natură şi comunitate

Ecochallenge 2017

Deja tradiţionalul concurs pe teme de educaţie ecologică şi protecţia mediului destinat elevilor de gimnaziu, organizat de către Ecotop, a avut loc anul acesta la Săcueni, ca activitate în cadrul proiectului "Săcueni - Natură şi comunitate", finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc şi MOL România în cadrul programului "Spaţii verzi", componenta "Arii naturale protejate".
Au participat 90 de elevi din Oradea şi Săcueni, grupaţi în echipaje reprezentând şase şcoli (Liceul Teoretic "Petöfi Sándor" Săcueni, Liceul Teoretic German "F.Schiller" Oradea, Şcoala gimnazială nr.1 Cefa, Şcoala gimnazială nr.2 Inand, Liceul Tehnologic Sanitar "V.Voiculescu" Oradea, Şcoala gimnazială "Octavian Goga" Oradea). Gazda concursului, Liceul Teoretic "Petöfi Sándor" Săcueni (mulţumim domnului prof.Cservid Levente pentru implicare şi sprijin!), a pus la dispoziţia concurenţilor sălile de clasă şi parcul din apropiere, unde, forţaţi şi de ploaia ameninţătoare, concurenţii s-au intrecut in mai multe probe practice si teoretice timp de 4 ore.
În final, câştigători au fost membrii echipajului GEKKOSZ de la Liceul "Petöfi Sándor" Săcueni (Vigh Szabolcs, Marinkás Krisztian, Létai Gergő, Elekes Kristóf, toţi clasa a VIII-a, căpitan nejucător prof. Botos Botond), urmaţi foarte aproape de echipajele ECO (Liceul Teoretic German "F.Schiller", Enache Dominique, Veres Anett, Gere Jozsef, Kasziba David, toţi clasa a VIII-a, căpitan nejucător prof.Petruc Sandra) şi FÖLDANYÁK (Bucătariu Alexandra, Merca Sebastian, Vidican Eva, Végh László, toţi clasa a VII-a, căpitan nejucător prof.Borsos Maria).

Fotografiile sunt realizate de: Eleonora Mircescu, George Togor, Adelina Nan.

Ecochallenge 20...
Ecochallenge 20...
Ecochallenge 20...
Ecochallenge 20...
Ecochallenge 20...
Ecochallenge 20...
Ecochallenge 20...
Ecochallenge 20...
Ecochallenge 20...
Ecochallenge 20...

Începând cu data de 01.05.2017 ECOTOP Oradea derulează proiectul „Săcueni – Natură şi comunitate” , finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc şi MOL România, în cadrul programului „Spaţii verzi”, componenta”Arii naturale protejate”.
Proiectul cu valoarea totală de 28.842,00 lei, din care finanţarea reprezintă suma de 19920,00 lei, se va derula în perioada 01.05.2017 – 30.09.2017 şi are ca scop valorizarea durabilă a capitalului natural al sitului Natura 2000 ROSCI0220 Săcueni, prin activităţi de promovare, activităţi educaţionale şi activităţi de implicare a comunităţii locale.
Prima activitate din proiect a avut loc în data de 13.05 – concursul interşcolar pe teme de mediu – ECOCHALLENGE.
Concursul a avut loc la Săcueni. Au participat 18 echipe de câte 4 elevi de gimnaziu, însoţiţi de câte un profesor coordonator - 9 echipe din Săcueni, 10 din Oradea. Elevii au avut de rezolvat un chestionar teoretic şi mai multe probe practice, de aptitudini şi îndemânare.
Premiul I a fost câştigat de echipa Gekkosz de la Liceul Teoretic „Petöfi Sándor” Săcueni, premiul II a revenit echipei ECO de la Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” Oradea, iar premiul III a revenit echipei Földanya de la Liceul Teoretic „Petöfi Sándor” Săcueni.
Concursul a făcut parte din seria activităţilor educaţionale pe care ECOTOP le va derula în Situl Natura 2000 ROSCI0220 Săcueni, care se află în custodia ECOTOP din iulie 2016.
În cadrul proiectului, vor mai fi organizate activităţi educaţionale şi de cunoaştere a ariilor protejate Lacul Cicoş şi Săcueni – Zilele rezervaţiei naturale Lacul Cicoş, Şcoala pădurii. De asemenea, vor fi realizate: o potecă tematică despre cea mai mare colonie de stârci cenuşii din partea nordică a judeţului Bihor şi o serie de publicaţii despre ariile protejate.

Tot din iulie 2016 ECOTOP deţine şi custodia Sitului Natura2000 ROSCI0008 Betfia, împreună cu rezervaţia paleontologică Dealul Şomleu. Pentru Situl Natura2000 Săcueni ECOTOP va trebui să elaboreze planul de mnagement în următorii doi ani. Situl Betfia are plan de management şi regulament de funcţionare, organizaţia noastră având sarcina să implementeze măsurile de conservare prevăzute în acestea.

Începând cu luna aprilie a acestui an ECOTOP în parteneriat cu Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius a primit în administrare situl Natura 2000 ROSCI0322 „Muntele Şes”, împreună cu ariile protejate 2.185 “Gruiul Pietrii”, 2.189 “Punctul fosilifer din Valea Lionii-Peştiş” , 2.691 “Mlaştina de la Iaz”, 2.192. Locul Fosilifer de la Corniţel, 2.690. Rezervaţia Peisagistică Tusa–Barcău (doar suprafaţa care se suprapune cu ROSCI0322 “Muntele Şes”).
Pentru administrarea acestei arii naturale protejate cel două organizaţii au sarcina de a constitui în decurs de 6 luni o structură de administrare cu personalitate juridică. Aceasta va fi responsabilă cu ducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute în contractul de administrare, semnat cu Ministerul Mediului.

Înapoi sus