Calendar

 
 

Începând cu data de 01.05.2017 ECOTOP Oradea derulează proiectul „Săcueni – Natură şi comunitate” , finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc şi MOL România, în cadrul programului „Spaţii verzi”, componenta”Arii naturale protejate”.
Proiectul cu valoarea totală de 28.842,00 lei, din care finanţarea reprezintă suma de 19920,00 lei, se va derula în perioada 01.05.2017 – 30.09.2017 şi are ca scop valorizarea durabilă a capitalului natural al sitului Natura 2000 ROSCI0220 Săcueni, prin activităţi de promovare, activităţi educaţionale şi activităţi de implicare a comunităţii locale.
Prima activitate din proiect a avut loc în data de 13.05 – concursul interşcolar pe teme de mediu – ECOCHALLENGE.
Concursul a avut loc la Săcueni. Au participat 18 echipe de câte 4 elevi de gimnaziu, însoţiţi de câte un profesor coordonator - 9 echipe din Săcueni, 10 din Oradea. Elevii au avut de rezolvat un chestionar teoretic şi mai multe probe practice, de aptitudini şi îndemânare.
Premiul I a fost câştigat de echipa Gekkosz de la Liceul Teoretic „Petöfi Sándor” Săcueni, premiul II a revenit echipei ECO de la Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” Oradea, iar premiul III a revenit echipei Földanya de la Liceul Teoretic „Petöfi Sándor” Săcueni.
Concursul a făcut parte din seria activităţilor educaţionale pe care ECOTOP le va derula în Situl Natura 2000 ROSCI0220 Săcueni, care se află în custodia ECOTOP din iulie 2016.
În cadrul proiectului, vor mai fi organizate activităţi educaţionale şi de cunoaştere a ariilor protejate Lacul Cicoş şi Săcueni – Zilele rezervaţiei naturale Lacul Cicoş, Şcoala pădurii. De asemenea, vor fi realizate: o potecă tematică despre cea mai mare colonie de stârci cenuşii din partea nordică a judeţului Bihor şi o serie de publicaţii despre ariile protejate.

Tot din iulie 2016 ECOTOP deţine şi custodia Sitului Natura2000 ROSCI0008 Betfia, împreună cu rezervaţia paleontologică Dealul Şomleu. Pentru Situl Natura2000 Săcueni ECOTOP va trebui să elaboreze planul de mnagement în următorii doi ani. Situl Betfia are plan de management şi regulament de funcţionare, organizaţia noastră având sarcina să implementeze măsurile de conservare prevăzute în acestea.

Începând cu luna aprilie a acestui an ECOTOP în parteneriat cu Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius a primit în administrare situl Natura 2000 ROSCI0322 „Muntele Şes”, împreună cu ariile protejate 2.185 “Gruiul Pietrii”, 2.189 “Punctul fosilifer din Valea Lionii-Peştiş” , 2.691 “Mlaştina de la Iaz”, 2.192. Locul Fosilifer de la Corniţel, 2.690. Rezervaţia Peisagistică Tusa–Barcău (doar suprafaţa care se suprapune cu ROSCI0322 “Muntele Şes”).
Pentru administrarea acestei arii naturale protejate cel două organizaţii au sarcina de a constitui în decurs de 6 luni o structură de administrare cu personalitate juridică. Aceasta va fi responsabilă cu ducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute în contractul de administrare, semnat cu Ministerul Mediului.

Înapoi sus